Autor: Dorina Herczeg

Psiholog

Categorii
Psihoterapie

Hipnoza – între mit și realitate

La sfârșitul lunii februarie am avut ocazia să particip la un workshop de „Inducții instant” susținut de Sean Michael Andrews, organizat de Asociația Română de Hipnoză. În cei peste 20 de ani de practică am înțeles valoarea însușirii unor tehnici de relaxare combinate cu sugestii pozitive atât la copii cât și la adulți. Acesta este și motivul care m-a determinat să particip la workshop. Sigur că un alt motiv a fost și reputația domnului Andrews de a fi unul dintre cei mai rapizi hipnotiști în viață și dorința mea de a învăța de la cel mai bun.

Mărturisesc că am așteptat cu nerăbdare cele trei zile de lucru cu dânsul și așteptările mele au fost împlinite. Mai mult decât un bun hipnotist, am întâlnit și un bun trainer, și un om modest. Am avut parte de trei zile în care am experimentat cu colegii cursanți mai multe metode de inducții instant a stării de transă, începând cu inducția folosită de Dave Elman. Pentru cei care au o reținere față de aceste practici vă redau mai jos cele mai frecvente mituri despre hipnoză:

  1. Îți pierzi controlul. Adevărul este că nu îți pierzi controlul în timpul transei hipnotice. Nu vei face nimic din ce nu ai face în mod normal. Nu vei face nimic care să contravină valorilor tale morale sau religioase sau ceva ce nu îți dorești să faci.
  2. Spui secretele tale. Un secret pe care îl păstrezi în stare de veghe va rămâne secret și în stare de transă.
  3. Rămâi blocat în hipnoză. De cinci mii de ani de când se practică hipnoza, nimeni nu a rămas blocat!

Hipnoza își găsește utilitatea în tratamentul durerii, anxietății, depresiei, tulburărilor de comportament (dependențelor), simptomelor datorate stresului și multor altor probleme psihologice. Are multe beneficii și se poate folosi atât ca terapie în sine (hipnoterapia) cât și ca tehnică în alte tipuri de terapie.

La cabinetul „Minte și suflet” eu folosesc această tehnică alături de autohipnoză și relaxare. Nu ezitați să mă contactați pentru detalii.

Categorii
Din cotidian

Sport și altruism

Fericirea nu este o stare permanentă, ci momente pe care le trăim și le căutăm mai mult sau mai puțin conștient și organizat. Modalitățile prin care ne obținem fericirea sunt diferite de la persoană la persoană.

De această dată vă propun două modalități de a obține momente de bucurie și chiar fericire pentru unii. Sportul este cunoscut ca furnizor de endorfine, „hormonul fericirii”, sigur nu toți suntem echipați pentru a face sport, dar sigur putem merge la o plimbare pe jos sau cu bicicleta, singuri sau cu familia și prietenii. Este suficient să stăm jumătate de oră în aer liber și ne vom simți mai bine. O altă metodă este altruismul, deși altruismul înseamnă a acționa în favoarea altei persoane în mod dezinteresat, din punct de vedere psihologic nu este posibil. Atunci când suntem altruiști, ne simțim bine și noi, ceea ce înseamnă că nu suntem tocmai dezinteresați.

Sâmbătă 22 ianuarie împreună cu familia voi combina cele doua activități în cadrul evenimentului WinterTri 2014, unde soțul meu va concura în beneficiul fundației Chance for Life. Vă invit să participați la acest eveniment. Chiar dacă nu sunteți înscriși în concurs, vă puteți bucura de o ieșire în aer liber și nu în ultimul rând de o donație în favoarea celor mai puțin norocoși decât voi: http://chanceforlife.galantom.ro/zoltanherczeg1

Categorii
Psihoterapie

Fii proactiv

Acum mulți ani, printr-un concurs de împrejurări, am avut ocazia să iau parte la o întâlnire cu regretatul Stephen Covey, aici în România. La acea vreme nu știam nimic despre el și lucrările lui. Întâlnirea cu el mi-a suscitat interesul, mi-au plăcut atât atitudinea cât și ideile lui. Așa că am cumpărat câteva din cărțile lui și am fost încântată de ele, dar mai ales de ”Eficiența în 7 trepte, sau Un abecedar al ințelepciunii”.

Așa cum scrie și în titlul cărții, am găsit în această carte multă înțelepciune. Conceptele despre care vorbește nu îmi erau străine, dar modul în care sunt prezentate le face accesibile și pe înțelesul tuturor. Așa mi-a venit ideea unui workshop pe care l-am numit „Poți fi un om mai fericit!”.

În cadrul workshop-ului prezint și apoi lucrăm împreună la cele șapte deprinderi. Primele trei deprinderi ne ajută să evoluăm de la dependență la independență, fapt care ne asigură reușita personală. Următoarele trei deprinderi ne ajută să trecem de la independență la interdependență și ne asigură reușita publică, socială.

În powerpoint-ul de mai jos am prezentat prima deprindere „fii proactiv”, deprindere care are la bază fenomenul strict uman numit conștientizare sau capacitatea de a gândi procesul însuși al gândirii (metacognitia). Datorită acestui proces noi oamenii putem evalua experiențele altora și putem învăța de pe urma lor, precum și din propriile noastre experiențe și trăiri.

Noi nu suntem una cu ceea ce simțim și nici una cu ceea ce gândim. Facultatea de a conștientiza ne permite să ne distanțăm de noi, să ne „vedem” pe noi și paradigma eului nostru. Paradigma care ne afectează nu numai atitudinea și comportamentul, ci și felul în care îi vedem pe ceilalți. Așa cum spunea Covey „ea devine harta după care citim natura umanității.” Indiscutabil până nu înțelegem felul în care ne vedem pe noi și pe ceilalți, nu vom înțelege felul în care ceilalți se văd pe ei și lumea lor.

Fiind inconștienți de această stare de fapt, ne vom proiecta, fără știrea noastră, propriile noastre intenții asupra celorlalți, și ne vom crede obiectivi. Limitele conștientizării noastre sunt limitele pe care le avem în creearea relațiilor cu ceilalți.

Putem astfel extinde cele spuse de un alt mare gânditor, Donald Winnicott, despre a fi părinți la a fi oameni. Nu trebuie să fim oameni perfecți ci doar suficient de buni.

Categorii
Parenting

Ghidul părintelui de adolescent

În călătoria noastră prin statutul de părinte, ne gândim că dacă am supraviețuit nopților nedormite din primii ani, crizelor din primele luni de grădiniță și nesfârșitelor teme și meditații din timpul școlii primare și gimnaziale, am scăpat de ce a fost mai greu. Dar există vorba aceea „Copil mic probleme mici, copil mare probleme mari” care ne ajunge chiar în clipele în care visăm să ne luăm o bine meritată vacanță din jobul de părinte, în care ne-am spetit în cei 14 ani de când cu bucurie și naivitate ne-am angajat.

Copilul a devenit puber, reclamă independența în condițiile în care nu este în stare nici să se trezească singur dimineața, uită să se spele pe dinți și refuză cu încăpățânare să-și asume și obligațiile atașate independenței. Pe de altă parte noi nu suntem pregătiți să lăsăm puiul să zboare din cuib, „dacă i se întâmlă ceva?”, „dacă nu ia cele mai bune decizii?”, dacă… Ne este greu să-i lăsăm să suporte consecințele acțiunilor lor și le luăm asupra noastră, uitând că nu vom fi toată viața lângă ei să le suportăm noi în locul lor.

Statutul nostru de părinte protector și care ia decizii pentru copil, peste noapte parcă, este anulat și nu mai este tolerat de copil, ne simțim de parcă ne-am pierde locul de muncă și competențele noastre de părinte cu greu câștigate. Cei mai mulți dintre noi ne repliem și începem să învățăm din nou să fim părinți, de data asta părinți de adolescenți. Pentru cei dispuși să se reinventeze ca părinți am gândit activitatea de mai jos, o activitate care face parte din seria „Poți fi un părinte mai bun!”.

Și nu uitați, nu este nevoie să fim părinți perfecți, ci doar suficient de buni.

Categorii
Psihoterapie

Magicianul fricilor

Ce facem atunci când copilul, deși a dormit singur până acum, dintr-o dată ne spune că nu mai vrea să doarmă singur, deoarece îi este frică? Ce facem atunci când apar tot felul de temeri la copii, unele care par iraționale pentru noi? Majoritatea părinților experimentează asemenea situații și încearcă să găsească soluții. Unii aleg să fraternizeze cu fricile copiilor lor, alții să lupte cu ele.

Când mie îmi este frică, îmi aduc aminte de povestea lui Jacques Salome „A fost odată magicianul fricilor”, poveste ce o spun și copiilor când vin la mine și își mărturisesc fricile. Este uimitor cum o simplă poveste ne poate ajuta, pe cei mici și pe cei mari, mai mult decât o mie de teorii și explicații, exerciții și aplicații.

Eu cred că poate ajuta deoarece este magică și nu numai pentru copii. Este magică pentru că povestește copilului, adultului și părintelui, povestește atât conștientului cât și inconștientului. Povestea ne vorbește despre frici și despre dorințele din spatele lor, dorințe ce se pot împlini și dorințe ce ne ajută să creștem prin neîmplinirea lor.

Atunci când nu mai știți ce să faceți cu fricile voastre și ale copiilor, ba chiar înainte de a încerca orice altceva, vă propun această poveste. Vă mai propun să aplecați urechile și la alte povești, atunci când citiți povești copiilor. Lăsați și copilul din voi să le asculte.

Categorii
Psihoterapie

Stiluri parentale

Mi se întâmplă adesea să fiu întrebată în mod formal la cabinet dar și în cercul de cunoscuți, cum să mă comport cu copilul meu când se tăvălește pe jos dacă nu primește ce vrea, nu doarme singur, nu mă ascultă, nu-și face lecțiile, nu face ordine, etc.

Ce pot să vă spun este că nu există o rețetă general valabilă. Există patru stiluri parentale pe care le folosim, unul din ele fiind dominant. În funcție de stilul parental folosit, vom obține o reacție diferită de la copil. Dacă reușiți să identificați stilul parental care a dus la acel comportament nedorit și veți utiliza apoi un altul mai adecvat situației, aveți toate șansele să obțineți comportamentul dorit de la copil și să vă simțiți un părinte mai competent.

Venind în întâmpinarea nevoilor părinților, în cadrul cursului „Poți fi un părinte mai bun!”  una dintre sesiuni este dedicată acestui subiect. Împreună identificăm și discutăm despre cele mai importante nevoi ale copilului și stilurile parentale de răspuns adaptate la ele. Prezentarea de mai jos vă ajută să vă faceți o idee despre ce vom discuta în cadrul acestei sesiuni:

Categorii
Din cotidian

Ceea ce ești răsună atât de tare încât nu mai aud ce spui!

Cu o săptămână înainte de începerea școlii, a început și traficul să se îngreuneze. În fiecare dimineață, în timp ce așteptăm la intersecția cu centura Bucureștiului, devastată ca de obicei, aveam timp să beau cafeaua și să rezolv câteva probleme telefonic, cele care se pot rezolva așa de dimineață. În prima zi de școală nu mă așteptam să fie mai bine, și așteptarea mi-a fost împlinită și depășită chiar în zilele următoare. Surpriza nu a fost mărimea cozii la care trebuia să așteptăm, ci roiul de mașini care depășeau coloana atât pe stânga cât și pe dreapta, pe acostament. Deși treceau în viteză pe lângă mine, tot am putut observa că în cele mai multe dintre mașini, alături de șoferii lipsiți de respect la adresa noastră, erau copii de școală.

Probabil dacă-i întrebam de ce nu respectă legea și bunul simț, ar fi spus că se grăbesc, să nu întârzie copilul la școală. În realitate ei dau o lecție de viață atât copiilor lor cât și celor din mașinile depășite neregulamentar. Sunt sigură că acasă acești părinți îi învață pe copii să fie ascultători și să respecte regulile. Până la urmă fiecare dorește doar binele copilului său. Și când copiii ajung adolescenți, tot acești părinți se plâng: „Eu nu așa l-am învățat!”. Din păcate ei nu știu că toți copiii învață ce sunt părinții lor și nu ceea ce spun.

Categorii
Psihoterapie

Psihoterapia funcționează?

Dacă admitem că psihoterapia este o relație interumană, în care se comunică verbal și non-verbal, așa cum este de așteptat de la un psiholog, susțin că da, funcționează. Dar dați-mi voie să argumentez. Relațiile interumane sunt expresia nevoii de bază a omului, și anume comunicarea, fără de care nu am fi reușit să străbatem drumul lung al dezvoltării noastre de la omul cavernelor până în prezent. Utilizăm cuvântul în comunicările noastre ca instrument principal. Puterea cuvântului a fost înțeleasă încă din zorii civilizației noastre. Dacă citim una din primele cărți ale omenirii, Biblia, observăm în Geneza, la capitolul unu, Facerea lumii, că Dumnezeu a făcut lumea cu ajutorul cuvântului, „Și a zis Dumnezeu…”. Mai mult decât atât, în cultura tuturor popoarelor există tradiții ce se referă la vindecarea cu ajutorul vrăjilor, farmecelor, descântecelor, care sunt în fapt niște incantații, deci au la bază tot cuvântul.

În zilele noastre trăim de la naștere într-o „baie” de comunicare fără de care nu ne putem dezvolta ca indivizi sociali. Ne umanizăm cu ajutorul cuvântului și ne educăm cu ajutorul lui.

Psihoterapia este o formă de relație mai specială, în care vorbim despre noi și problemele noastre. Cuvântul în „mâna” psihoterapeutului este ca și bisturiul în mâna chirurgului. Din acest motiv psihoterapeuții au un cadru de lucru bine delimitat și structurat, pentru că ne pot „atinge” în ce avem mai intim și mai vulnerabil. Orice comunicare are potențial de a ne ajuta sau de a ne răni. Psihoterapeutul a învățat să folosească instrumentul cuvânt în folosul nostru.

Concluzionând, psihoterapia funcționează în condițiile în care noi o dorim, o solicităm și participăm la construirea unei relații bazate pe încredere.