Hrana care otrăvește

Hrana care otrăvește este titlul unei cărți scrise de Michael Eigen (Toxic Nourishment). O recomand doar celor pasionați de psihologie, fiind poate prea deprimantă pentru cititorul obișnuit. Am să explic imediat. Prima dată când am văzut cartea am fost puțin nedumerită: ce legătură este între hrană și psihoterapie? Însă odată începută, am înțeles foarte repede ce vrea să spună titlul, mai mult decât atât, am regăsit cu ușurință ideile expuse în carte în realitatea vieții mele și a clienților mei.

Eigen se referă la hrana și otrăvurile emoționale pe care le primim în relațiile interumane. Ele sunt atât de bine întrețesute încât ne este dificil, ba chiar imposibil uneori să facem diferența între ele. Problema este atât la nivel personal cât și la nivel social. Suntem inundați de toxine culturale și politice, ne sunt servite otrăvuri emoționale prin televiziune, presa scrisă, produse economice și atitudini politice. La nivel personal sunt două situații, una în care oamenii au un simț clar al otrăvurilor și lucrurilor bune în viața lor, însă în momentele cruciale ei reușesc cumva să se saboteze. La cealaltă extremă sunt cei care au trăit într-o atmosferă atât de toxică încât viața lor seamănă cu un dezastru. Pot fi atât de otrăviți de ura de sine încât se lasă pradă depresiei.

Autorul mai spune că putem fi otrăviți de dragoste în aceeași masură ca și de ură. Cei care sunt otrăviți de ură știu cu ce se confruntă, au delimitat destul de clar răul. Aceia care sunt otrăviți de dragoste dezvoltă o nemăsurată îndoiala de sine. Nu își pot da seama de unde le vin lucrurile rele. Cu toate acestea cei otrăviți de dragoste chiar sunt iubiți. Părinții își văd copiii ca fiind foarte prețioși, niște îngeri și vibrează la fiecare miscare a lor. Sunt părinți care supraestimează copilul și așteaptă prea multe de la el, care văd adesea în copii extensii ale lor, hrana pentru eul și sinele părintelui. Copilul trebuie să facă față așteptărilor mesianice ale părinților. Astfel dragostea este amestecată cu foarte multe lucruri, controlul anxios, îngrijorarea, ambiția, amenințarea morții, ura de sine. Iubirea părinților nu este pură, ci se combină cu toate celelalte. Copii fiind, până la un punct învățăm să folosim tot ce se poate din nutrienții psihici și să evităm ce este toxic. De obicei reușim mai mult sau mai puțin, dar nu fără pagube. Într-o anumită măsură nimeni nu scapă de toxinele din hrana securizată.

Îmi dau seama că aceste idei pot fi deprimante pentru părinții din noi, și poate relevante pentru copilul din noi. Vestea bună este că Eigen crede că prin terapie putem neutraliza toxinele din viața noastră și astfel putem fi oameni și părinți mai buni. Eu personal am urmat prescripția dată de el, cu rezultate foarte bune. Vă invit și pe voi să încercați o cură de dezintoxicare.

Sport și altruism

Fericirea nu este o stare permanentă, ci momente pe care le trăim și le căutăm mai mult sau mai puțin conștient și organizat. Modalitățile prin care ne obținem fericirea sunt diferite de la persoană la persoană.

De această dată vă propun două modalități de a obține momente de bucurie și chiar fericire pentru unii. Sportul este cunoscut ca furnizor de endorfine, „hormonul fericirii”, sigur nu toți suntem echipați pentru a face sport, dar sigur putem merge la o plimbare pe jos sau cu bicicleta, singuri sau cu familia și prietenii. Este suficient să stăm jumătate de oră în aer liber și ne vom simți mai bine. O altă metodă este altruismul, deși altruismul înseamnă a acționa în favoarea altei persoane în mod dezinteresat, din punct de vedere psihologic nu este posibil. Atunci când suntem altruiști, ne simțim bine și noi, ceea ce înseamnă că nu suntem tocmai dezinteresați.

Sâmbătă 22 ianuarie împreună cu familia voi combina cele doua activități în cadrul evenimentului WinterTri 2014, unde soțul meu va concura în beneficiul fundației Chance for Life. Vă invit să participați la acest eveniment. Chiar dacă nu sunteți înscriși în concurs, vă puteți bucura de o ieșire în aer liber și nu în ultimul rând de o donație în favoarea celor mai puțin norocoși decât voi: http://chanceforlife.galantom.ro/zoltanherczeg1

Fii proactiv

Acum mulți ani, printr-un concurs de împrejurări, am avut ocazia să iau parte la o întâlnire cu regretatul Stephen Covey, aici în România. La acea vreme nu știam nimic despre el și lucrările lui. Întâlnirea cu el mi-a suscitat interesul, mi-au plăcut atât atitudinea cât și ideile lui. Așa că am cumpărat câteva din cărțile lui și am fost încântată de ele, dar mai ales de ”Eficiența în 7 trepte, sau Un abecedar al ințelepciunii”.

Așa cum scrie și în titlul cărții, am găsit în această carte multă înțelepciune. Conceptele despre care vorbește nu îmi erau străine, dar modul în care sunt prezentate le face accesibile și pe înțelesul tuturor. Așa mi-a venit ideea unui workshop pe care l-am numit „Poți fi un om mai fericit!”.

În cadrul workshop-ului prezint și apoi lucrăm împreună la cele șapte deprinderi. Primele trei deprinderi ne ajută să evoluăm de la dependență la independență, fapt care ne asigură reușita personală. Următoarele trei deprinderi ne ajută să trecem de la independență la interdependență și ne asigură reușita publică, socială.

În powerpoint-ul de mai jos am prezentat prima deprindere „fii proactiv”, deprindere care are la bază fenomenul strict uman numit conștientizare sau capacitatea de a gândi procesul însuși al gândirii (metacognitia). Datorită acestui proces noi oamenii putem evalua experiențele altora și putem învăța de pe urma lor, precum și din propriile noastre experiențe și trăiri.

Noi nu suntem una cu ceea ce simțim și nici una cu ceea ce gândim. Facultatea de a conștientiza ne permite să ne distanțăm de noi, să ne „vedem” pe noi și paradigma eului nostru. Paradigma care ne afectează nu numai atitudinea și comportamentul, ci și felul în care îi vedem pe ceilalți. Așa cum spunea Covey „ea devine harta după care citim natura umanității.” Indiscutabil până nu înțelegem felul în care ne vedem pe noi și pe ceilalți, nu vom înțelege felul în care ceilalți se văd pe ei și lumea lor.

Fiind inconștienți de această stare de fapt, ne vom proiecta, fără știrea noastră, propriile noastre intenții asupra celorlalți, și ne vom crede obiectivi. Limitele conștientizării noastre sunt limitele pe care le avem în creearea relațiilor cu ceilalți.

Putem astfel extinde cele spuse de un alt mare gânditor, Donald Winnicott, despre a fi părinți la a fi oameni. Nu trebuie să fim oameni perfecți ci doar suficient de buni.