Etichetă: părinți

Categorii
Parenting

Copilul irascibil

Un copil irascibil și greu de controlat are un impact extraordinar asupra propriei dezvoltări, asupra relației părinte-copil și asupra vieții de familie. Când nimic din ce au încercat părinții nu funcționează, au impresia că sunt ineficienți și dezvoltă sentimente de vinovăție, sentimente susținute și de educatoare sau învățătoare. De cele mai multe ori feedback-ul oferit de ele este perceput ca reproș de către părinți, ca învinuire că nu au educat bine copilul.

Este bine de știut că unii copii sunt mai ușor de educat iar alții mai greu, și asta este independent de eforturile părinților. Irascibilitatea copiilor poate avea mai multe cauze, de la probleme medicale (asigurați-vă că este sănătos), la o dietă nepotrivită, bogată in gluten sau dulciuri, care poate favoriza schimbările bruște de dispoziție. Unii copii se nasc însă capricioși și au un temperament dificil, de obicei le este foarte greu să păstreze o stare bună de spirit pentru mult timp și sunt mai solicitanți pentru părinți. Acești copii au tendința de a fi mai puțin flexibili sau adaptabili la schimbări și se stresează ușor. Drept urmare, vor să controleze situația dorind ca lucrurile să se facă așa cum vor ei.

Este important să nu trecem cu vederea impactul pe care îl poate avea dispoziția afectivă a părinților asupra copilului. Există câteva probleme obișnuite care contribuie la irascibilitatea copilului, și anume, abilități slabe de organizare, este copleșit de limite și schimbări, este inflexibil și neadaptat, atmosfera haotică sau dezorganizată din familie, părinți nervoși, deprimați sau irascibili.

Orice copil trebuie să învețe să fie independent în a-și controla propriul stres. La început părinții sunt cei care își calmează copilul, pe măsură ce îi înțeleg manifestările și văd ce are efect, vin cu un set de strategii de calmare care să funcționeze pentru copilul lor și care vor fi învățate de copil pentru a se autocalma. Pentru a găsi strategii de calmare benefice este important ca părintele să aibe trei direcții in vedere:

  1. Lucruri pe care copilul le poate face pentru el ca să se organizeze și să se calmeze când este stresat.
  2. Lucruri pe care le pot face părinții și educatorii pentru a-l face pe copil să se concentreze atunci când este copleșit de situație.
  3. Lucruri care pot fi făcute în mediul înconjurător pentru a sprijini un copil calm și organizat.

Iată câteva strategii în ce privește managementul stărilor de irascibilitate a copilului dumneavoastră:

  1. Dacă vă păstrați calmul atunci când vă confruntați cu frustrările și cu stresul, copilul va învăța prin imitație să se autoregleze. Oferiți-i un model cum trebuie să arate și să se simtă calm.
  2. Dați voie copilului să dea frâu liber emoțiilor și când vă arată cât de rău se simte. Oferiți-i modalități sigure de manifestare. Confirmați nivelul de stres al copilului, răspundeți-i cu blândețe prin gesturi și cuvinte „Înțeleg cât ești de supărat acum.”
  3. Arătați-i copilului cum să se calmeze în diferite situații. Măriți repertoriul strategiilor de autocalmare ale copilului, astfel încât atunci când una eșuează, o alta ar putea funcționa.
  4. Ajutați-vă copilul să-și găsească activități care să-i facă plăcere, pentru a se putea detașa de sentimentul negativ, îndreptându-se spre unul pozitiv.
  5. Odată ce copilul s-a calmat, ajutați-l să se gândească la ce i-a cauzat stresul și la ce l-ar putea face să se simtă mai bine data viitoare.

Și nu uitați, nu trebuie să fiți părinți perfecți, ci doar suficient de buni!

Categorii
Parenting

Disciplinarea copiilor

Ca părinți ne confruntăm adesea cu situații în care este nevoie să îi învățăm pe copii diverse comportamente. Unele sunt comportamente noi pentru copil, cum ar fi să se spele pe dinți, să mănânce cu tacâmurile, să își facă temele, să respecte o regulă cum ar fi curățenia în camera lui. Altele sunt comportamente a căror frecvență dorim să o creștem,  cum ar fi să citească, să salute sau să spună „mulțumesc” când primește ceva.

În alte situații, ne dorim să eliminăm sau să reducem o serie de comportamente ale copilului. Comportamente cum ar fi când își lovește sora/fratele, își uită caietele la școală, întârzie, folosește un limbaj vulgar față de alți copii sau adulți, își lasă hainele murdare prin casă și multe altele. Cu siguranță aveți o listă cu astfel de comportamente. Pentru toate aceste comportamente, noi ca părinți am încercat cu siguranță să aplicăm o serie de metode. În timp, am constatat ca unele dintre ele au funcționat, altele mai puțin.

De ce nu funcționează unele metode pe care le aplicăm?
O metodă foarte frecventă de învățare sau modificare a unui comportament al copilului utilizată de părinți este informarea. De câte ori nu spunem copilului „Fă curațenie” sau „Fa-ți temele” sau „Fii cuminte”? De câte ori aceste mesaje au schimbat comportamentul copilului? Ca părinți observăm că uneori simpla afirmare a unei dorințe sau necesități nu îl face pe copil să își modifice comportamentul.
Sau se întâmplă să spunem copilului ce să nu facă „nu te bate”, „nu arunca hârtiile pe jos”, „nu fii obraznic”, „nu vorbi urât”. Și în această situatie observăm că  metoda nu funcționează de cele mai multe ori.

De ce se întâmplă acest lucru?
O primă explicație pe care psihologia ne-o oferă este faptul că informația singură nu schimbă comportamentul. Oricât de mult am vorbi și am spune copilului ce să facă sau ce să nu facă observăm că nu se produc schimbările care le dorim. Copilul ca și adultul are nevoie de timp, de metode și de mult exercițiu pentru a învăța un comportament. Nu este suficient să știm ce comportament vrem să formăm pentru a și realiza acel comportament. Să ne gândim la noi ca adulți, cu siguranță fiecare dintre noi avem o listă de comportamente pe care dorim să le schimbăm la noi și încă nu am reușit să facem acest lucru. Și copiii au aceleași dificultăți ca și noi!

O altă explicație pe care studiile de psihologie o oferă este cea legată de feedback-ul negativ. Asta înseamnă că dacă îi spunem copilului ce nu a făcut bine acest lucru nu îl ajută să își schimbe comportamentul. Când un adult îi spune unui copil „nu ți-ai făcut temele bine!” sau cand îi spune „ai greșit!”, „ești obraznic și neascultător!” copilul nu știe ce a făcut bine din comportamentul lui și ce mai are de schimbat!
Atât adulții cât și copiii își schimbă comportamentul când li se oferă un feedback pozitiv „ai colorat foarte frumos casa” sau „apreciez modul cum ți-ai aranjat cărțile în raft” decât unul negativ. Este mult mai util să ni spune ce am realizat dintr-o sarcină sau acțiune și ce mai avem de realizat, decât să ni se spună ce nu am realizat. Când oferim feedback negativ „camera ta arată tot dezordonată” sau „nu ți-ai făcut toate temele așa cum trebuia” copilului îi este dificul să știe ce a realizat bine din activitate și ce mai are de îmbunătățit.

Cea mai bună metodă pentru învățarea de comportamente este disciplinarea pozitivă sau de control comportamental. Disciplinarea copiilor reprezintă unul dintre cele mai importante roluri pe care le are părintele și probabil și cel mai dificil dintre ele. Disciplinarea eficientă din cadul familiei este forma prin care copiii învață comportamente pozitive pentru tot restul vieții. Îl ajută pe copil să crească și să se dezvolte într-un mod echilibrat și sănătos din punct de vedere emoțional și social. Disciplinarea eficace și pozitivă îl învață pe copil comportamente pozitive și nu este o metodă de „supunere” a copilului la regulile impuse de adult. Pedeapsa nu face decât să elimine pentru moment un comportament, țnsă nu îl învață pe copil cum să realizeze comportamentul în parametrii acceptați. Pedeapsa este o modalitate de atac la persoană și este o formă de abuz.

Disciplinarea îl învață pe copil responsabilitatea propriului comportament.
Disciplinarea îl învață pe copil auto-controlul și auto-disciplinarea.
Disciplinarea previne apariția sau menținerea problemelor de comportament.
Disciplinarea este o metodă de învățare și nu de pedeapsă!

Dacă doriți să învățați disciplinarea pozitivă vă aștept la cabinetul „Minte și suflet”.

Categorii
Parenting

Ghidul părintelui de adolescent

În călătoria noastră prin statutul de părinte, ne gândim că dacă am supraviețuit nopților nedormite din primii ani, crizelor din primele luni de grădiniță și nesfârșitelor teme și meditații din timpul școlii primare și gimnaziale, am scăpat de ce a fost mai greu. Dar există vorba aceea „Copil mic probleme mici, copil mare probleme mari” care ne ajunge chiar în clipele în care visăm să ne luăm o bine meritată vacanță din jobul de părinte, în care ne-am spetit în cei 14 ani de când cu bucurie și naivitate ne-am angajat.

Copilul a devenit puber, reclamă independența în condițiile în care nu este în stare nici să se trezească singur dimineața, uită să se spele pe dinți și refuză cu încăpățânare să-și asume și obligațiile atașate independenței. Pe de altă parte noi nu suntem pregătiți să lăsăm puiul să zboare din cuib, „dacă i se întâmlă ceva?”, „dacă nu ia cele mai bune decizii?”, dacă… Ne este greu să-i lăsăm să suporte consecințele acțiunilor lor și le luăm asupra noastră, uitând că nu vom fi toată viața lângă ei să le suportăm noi în locul lor.

Statutul nostru de părinte protector și care ia decizii pentru copil, peste noapte parcă, este anulat și nu mai este tolerat de copil, ne simțim de parcă ne-am pierde locul de muncă și competențele noastre de părinte cu greu câștigate. Cei mai mulți dintre noi ne repliem și începem să învățăm din nou să fim părinți, de data asta părinți de adolescenți. Pentru cei dispuși să se reinventeze ca părinți am gândit activitatea de mai jos, o activitate care face parte din seria „Poți fi un părinte mai bun!”.

Și nu uitați, nu este nevoie să fim părinți perfecți, ci doar suficient de buni.

Categorii
Psihoterapie

Magicianul fricilor

Ce facem atunci când copilul, deși a dormit singur până acum, dintr-o dată ne spune că nu mai vrea să doarmă singur, deoarece îi este frică? Ce facem atunci când apar tot felul de temeri la copii, unele care par iraționale pentru noi? Majoritatea părinților experimentează asemenea situații și încearcă să găsească soluții. Unii aleg să fraternizeze cu fricile copiilor lor, alții să lupte cu ele.

Când mie îmi este frică, îmi aduc aminte de povestea lui Jacques Salome „A fost odată magicianul fricilor”, poveste ce o spun și copiilor când vin la mine și își mărturisesc fricile. Este uimitor cum o simplă poveste ne poate ajuta, pe cei mici și pe cei mari, mai mult decât o mie de teorii și explicații, exerciții și aplicații.

Eu cred că poate ajuta deoarece este magică și nu numai pentru copii. Este magică pentru că povestește copilului, adultului și părintelui, povestește atât conștientului cât și inconștientului. Povestea ne vorbește despre frici și despre dorințele din spatele lor, dorințe ce se pot împlini și dorințe ce ne ajută să creștem prin neîmplinirea lor.

Atunci când nu mai știți ce să faceți cu fricile voastre și ale copiilor, ba chiar înainte de a încerca orice altceva, vă propun această poveste. Vă mai propun să aplecați urechile și la alte povești, atunci când citiți povești copiilor. Lăsați și copilul din voi să le asculte.

Categorii
Psihoterapie

Stiluri parentale

Mi se întâmplă adesea să fiu întrebată în mod formal la cabinet dar și în cercul de cunoscuți, cum să mă comport cu copilul meu când se tăvălește pe jos dacă nu primește ce vrea, nu doarme singur, nu mă ascultă, nu-și face lecțiile, nu face ordine, etc.

Ce pot să vă spun este că nu există o rețetă general valabilă. Există patru stiluri parentale pe care le folosim, unul din ele fiind dominant. În funcție de stilul parental folosit, vom obține o reacție diferită de la copil. Dacă reușiți să identificați stilul parental care a dus la acel comportament nedorit și veți utiliza apoi un altul mai adecvat situației, aveți toate șansele să obțineți comportamentul dorit de la copil și să vă simțiți un părinte mai competent.

Venind în întâmpinarea nevoilor părinților, în cadrul cursului „Poți fi un părinte mai bun!”  una dintre sesiuni este dedicată acestui subiect. Împreună identificăm și discutăm despre cele mai importante nevoi ale copilului și stilurile parentale de răspuns adaptate la ele. Prezentarea de mai jos vă ajută să vă faceți o idee despre ce vom discuta în cadrul acestei sesiuni:

Categorii
Din cotidian

Ceea ce ești răsună atât de tare încât nu mai aud ce spui!

Cu o săptămână înainte de începerea școlii, a început și traficul să se îngreuneze. În fiecare dimineață, în timp ce așteptăm la intersecția cu centura Bucureștiului, devastată ca de obicei, aveam timp să beau cafeaua și să rezolv câteva probleme telefonic, cele care se pot rezolva așa de dimineață. În prima zi de școală nu mă așteptam să fie mai bine, și așteptarea mi-a fost împlinită și depășită chiar în zilele următoare. Surpriza nu a fost mărimea cozii la care trebuia să așteptăm, ci roiul de mașini care depășeau coloana atât pe stânga cât și pe dreapta, pe acostament. Deși treceau în viteză pe lângă mine, tot am putut observa că în cele mai multe dintre mașini, alături de șoferii lipsiți de respect la adresa noastră, erau copii de școală.

Probabil dacă-i întrebam de ce nu respectă legea și bunul simț, ar fi spus că se grăbesc, să nu întârzie copilul la școală. În realitate ei dau o lecție de viață atât copiilor lor cât și celor din mașinile depășite neregulamentar. Sunt sigură că acasă acești părinți îi învață pe copii să fie ascultători și să respecte regulile. Până la urmă fiecare dorește doar binele copilului său. Și când copiii ajung adolescenți, tot acești părinți se plâng: „Eu nu așa l-am învățat!”. Din păcate ei nu știu că toți copiii învață ce sunt părinții lor și nu ceea ce spun.