
Continuăm consultațiile la distanță pe Skype, Whatsapp, Teams sau pe serviciul vostru preferat de videoconferință. Reluăm consultațiile la cabinet în zilele de luni și joi.
Continuăm consultațiile la distanță pe Skype, Whatsapp, Teams sau pe serviciul vostru preferat de videoconferință. Reluăm consultațiile la cabinet în zilele de luni și joi.
Andrew Solomon scrie minunat despre depresia sa în cartea Demonul amiezii. E greu să descrii în cuvinte o lucrare de Pulitzer, dar merită încercarea. Sunt obișnuită cu lucrări de specialitate pe tema asta, dar Andrew face totul accesibil, mult mai ușor de digerat, pe înțelesul cititorului potențial depresiv. Îl ajută să recunoască simptomele esențiale pentru depresia moderată. Atenționează asupra tristeții, melancoliei, dispariției fericirii, incapacității de a te bucura și de a percepe plăcerea, neputința de a iubi si de a primi iubire. Folosește multiple metafore pentru a descrie depresia, de la vița care parazitează copacul, la groaza apropierii de prăpastie. Chiar și Cărtărescu în prefața traducerii publicate de Humanitas se declară fascinat de modul în care surprinde Andrew Solomon esența depresiei, ceea ce e remarcabil, venind de la un tip care are metaforele la el.
Deși autorul declară că a scris cartea pentru a-și ajuta semenii, sunt convinsă că asta a avut și un important rol în propria terapie. Psihoterapia și împărtășirea suferinței cu cineva apropiat este esențială pentru izolarea parazitului care vă sufocă și reluarea unei vieți emoționale acceptabile. Nu multă lume e capabilă să vorbească despre suferința proprie în public, mai ales în scris. Probabil de asta apreciez atât de mult demersul lui Andrew.
Nu neglijați simptomele depresiei moderate, fiindcă cea severă vine cu unele formidabile, greu de suportat, care duc până la suicid.
Dacă apelați din timp la un psiholog pentru a vă recomanda serviciile cele mai potrivite, puteți să vă scutiți de suferință.
Hrana care otrăvește este titlul unei cărți scrise de Michael Eigen (Toxic Nourishment). O recomand doar celor pasionați de psihologie, fiind poate prea deprimantă pentru cititorul obișnuit. Am să explic imediat. Prima dată când am văzut cartea am fost puțin nedumerită: ce legătură este între hrană și psihoterapie? Însă odată începută, am înțeles foarte repede ce vrea să spună titlul, mai mult decât atât, am regăsit cu ușurință ideile expuse în carte în realitatea vieții mele și a clienților mei.
Eigen se referă la hrana și otrăvurile emoționale pe care le primim în relațiile interumane. Ele sunt atât de bine întrețesute încât ne este dificil, ba chiar imposibil uneori să facem diferența între ele. Problema este atât la nivel personal cât și la nivel social. Suntem inundați de toxine culturale și politice, ne sunt servite otrăvuri emoționale prin televiziune, presa scrisă, produse economice și atitudini politice. La nivel personal sunt două situații, una în care oamenii au un simț clar al otrăvurilor și lucrurilor bune în viața lor, însă în momentele cruciale ei reușesc cumva să se saboteze. La cealaltă extremă sunt cei care au trăit într-o atmosferă atât de toxică încât viața lor seamănă cu un dezastru. Pot fi atât de otrăviți de ura de sine încât se lasă pradă depresiei.
Autorul mai spune că putem fi otrăviți de dragoste în aceeași masură ca și de ură. Cei care sunt otrăviți de ură știu cu ce se confruntă, au delimitat destul de clar răul. Aceia care sunt otrăviți de dragoste dezvoltă o nemăsurată îndoiala de sine. Nu își pot da seama de unde le vin lucrurile rele. Cu toate acestea cei otrăviți de dragoste chiar sunt iubiți. Părinții își văd copiii ca fiind foarte prețioși, niște îngeri și vibrează la fiecare miscare a lor. Sunt părinți care supraestimează copilul și așteaptă prea multe de la el, care văd adesea în copii extensii ale lor, hrana pentru eul și sinele părintelui. Copilul trebuie să facă față așteptărilor mesianice ale părinților. Astfel dragostea este amestecată cu foarte multe lucruri, controlul anxios, îngrijorarea, ambiția, amenințarea morții, ura de sine. Iubirea părinților nu este pură, ci se combină cu toate celelalte. Copii fiind, până la un punct învățăm să folosim tot ce se poate din nutrienții psihici și să evităm ce este toxic. De obicei reușim mai mult sau mai puțin, dar nu fără pagube. Într-o anumită măsură nimeni nu scapă de toxinele din hrana securizată.
Îmi dau seama că aceste idei pot fi deprimante pentru părinții din noi, și poate relevante pentru copilul din noi. Vestea bună este că Eigen crede că prin terapie putem neutraliza toxinele din viața noastră și astfel putem fi oameni și părinți mai buni. Eu personal am urmat prescripția dată de el, cu rezultate foarte bune. Vă invit și pe voi să încercați o cură de dezintoxicare.
În școlile noastre se valorizează și se pune accentul pe dezvoltarea inteligenței matematice și verbale. Acest fapt este bun și lăudabil, însă ce se întâmplă cu celelalte tipuri de inteligențe?
Teoria inteligențelor multiple a fost pentru prima oară publicată de către Howard Gardner în lucrarea Frames of Mind: The Theory of Multiple Intelligences în 1983. Teoria sa este rezultatul unor îndelungi cercetări în studiul profilelor cognitive ale copiilor supradotați, autiști, savanți idioți, oameni cu dificultăți în învățare, a persoanelor din diferite culturi. Concluzia la care ajunge Gardner este că avem mai multe tipuri de inteligențe și pentru a ne asigura succesul în plan personal și social avem nevoie de un nivel considerabil de inteligență emoțională. În ultimii ani au început să apară, mai ales în grădinițe, ateliere de dezvoltare a inteligenței emoționale în cadrul cărora copiii sunt învățați să recunoască și să exprime emoțiile lor și a celorlalți. Însă ce facem pentru a crește încrederea și stima de sine a copilului?
În ultimii 30 de ani hipnoterapeuta și educatoarea Joane Goulding a creat o tehnică care susține creșterea și dezvoltarea stimei și încrederii în sine, adică a inteligenței emoționale, cu rezultate miraculoase, folosită în Australia și Europa. Procesul Goulding SleepTalk® este utilizat de părinți, este pozitiv și non-invaziv, întărește forța emoțională a copilului, îi oferă capacitatea de a se proteja mental de sugestiile negative și șansa de de a-și defini sau redefini sistemul de crezuri și credințe, acceptând sugestii pozitive care se manifestă apoi și devin realitate pentru el.
Acest proces este ușor de implementat, necesită două minute după ce copilul a adormit, se poate folosi încă de la naștere deoarece funcționează ca o poliță de asigurare a fericirii și împlinirii pentru orice copil, dar mai ales pentru cei cu probleme. Rezolvă problemele copilăriei precum enurezisul, problemele de comportament, anxietate, afecțiuni fizice cu posibile cauze afective. Are rezultate remarcabile în cazul copiilor cu ADHD, autism sau sindrom Asperger și este usor de adaptat oricărui context familial.
La cabinetul „Minte și suflet” veți putea învăța procesul în cadrul a trei întâlniri, cu asistență din partea mea pe parcursul a patru luni, iar rezultatul este un copil fericit și o familie fericită.
Contactați-mă pentru detalii și programări.
La sfârșitul lunii februarie am avut ocazia să particip la un workshop de „Inducții instant” susținut de Sean Michael Andrews, organizat de Asociația Română de Hipnoză. În cei peste 20 de ani de practică am înțeles valoarea însușirii unor tehnici de relaxare combinate cu sugestii pozitive atât la copii cât și la adulți. Acesta este și motivul care m-a determinat să particip la workshop. Sigur că un alt motiv a fost și reputația domnului Andrews de a fi unul dintre cei mai rapizi hipnotiști în viață și dorința mea de a învăța de la cel mai bun.
Mărturisesc că am așteptat cu nerăbdare cele trei zile de lucru cu dânsul și așteptările mele au fost împlinite. Mai mult decât un bun hipnotist, am întâlnit și un bun trainer, și un om modest. Am avut parte de trei zile în care am experimentat cu colegii cursanți mai multe metode de inducții instant a stării de transă, începând cu inducția folosită de Dave Elman. Pentru cei care au o reținere față de aceste practici vă redau mai jos cele mai frecvente mituri despre hipnoză:
Hipnoza își găsește utilitatea în tratamentul durerii, anxietății, depresiei, tulburărilor de comportament (dependențelor), simptomelor datorate stresului și multor altor probleme psihologice. Are multe beneficii și se poate folosi atât ca terapie în sine (hipnoterapia) cât și ca tehnică în alte tipuri de terapie.
La cabinetul „Minte și suflet” eu folosesc această tehnică alături de autohipnoză și relaxare. Nu ezitați să mă contactați pentru detalii.
Acum mulți ani, printr-un concurs de împrejurări, am avut ocazia să iau parte la o întâlnire cu regretatul Stephen Covey, aici în România. La acea vreme nu știam nimic despre el și lucrările lui. Întâlnirea cu el mi-a suscitat interesul, mi-au plăcut atât atitudinea cât și ideile lui. Așa că am cumpărat câteva din cărțile lui și am fost încântată de ele, dar mai ales de ”Eficiența în 7 trepte, sau Un abecedar al ințelepciunii”.
Așa cum scrie și în titlul cărții, am găsit în această carte multă înțelepciune. Conceptele despre care vorbește nu îmi erau străine, dar modul în care sunt prezentate le face accesibile și pe înțelesul tuturor. Așa mi-a venit ideea unui workshop pe care l-am numit „Poți fi un om mai fericit!”.
În cadrul workshop-ului prezint și apoi lucrăm împreună la cele șapte deprinderi. Primele trei deprinderi ne ajută să evoluăm de la dependență la independență, fapt care ne asigură reușita personală. Următoarele trei deprinderi ne ajută să trecem de la independență la interdependență și ne asigură reușita publică, socială.
În powerpoint-ul de mai jos am prezentat prima deprindere „fii proactiv”, deprindere care are la bază fenomenul strict uman numit conștientizare sau capacitatea de a gândi procesul însuși al gândirii (metacognitia). Datorită acestui proces noi oamenii putem evalua experiențele altora și putem învăța de pe urma lor, precum și din propriile noastre experiențe și trăiri.
Noi nu suntem una cu ceea ce simțim și nici una cu ceea ce gândim. Facultatea de a conștientiza ne permite să ne distanțăm de noi, să ne „vedem” pe noi și paradigma eului nostru. Paradigma care ne afectează nu numai atitudinea și comportamentul, ci și felul în care îi vedem pe ceilalți. Așa cum spunea Covey „ea devine harta după care citim natura umanității.” Indiscutabil până nu înțelegem felul în care ne vedem pe noi și pe ceilalți, nu vom înțelege felul în care ceilalți se văd pe ei și lumea lor.
Fiind inconștienți de această stare de fapt, ne vom proiecta, fără știrea noastră, propriile noastre intenții asupra celorlalți, și ne vom crede obiectivi. Limitele conștientizării noastre sunt limitele pe care le avem în creearea relațiilor cu ceilalți.
Putem astfel extinde cele spuse de un alt mare gânditor, Donald Winnicott, despre a fi părinți la a fi oameni. Nu trebuie să fim oameni perfecți ci doar suficient de buni.
Ce facem atunci când copilul, deși a dormit singur până acum, dintr-o dată ne spune că nu mai vrea să doarmă singur, deoarece îi este frică? Ce facem atunci când apar tot felul de temeri la copii, unele care par iraționale pentru noi? Majoritatea părinților experimentează asemenea situații și încearcă să găsească soluții. Unii aleg să fraternizeze cu fricile copiilor lor, alții să lupte cu ele.
Când mie îmi este frică, îmi aduc aminte de povestea lui Jacques Salome „A fost odată magicianul fricilor”, poveste ce o spun și copiilor când vin la mine și își mărturisesc fricile. Este uimitor cum o simplă poveste ne poate ajuta, pe cei mici și pe cei mari, mai mult decât o mie de teorii și explicații, exerciții și aplicații.
Eu cred că poate ajuta deoarece este magică și nu numai pentru copii. Este magică pentru că povestește copilului, adultului și părintelui, povestește atât conștientului cât și inconștientului. Povestea ne vorbește despre frici și despre dorințele din spatele lor, dorințe ce se pot împlini și dorințe ce ne ajută să creștem prin neîmplinirea lor.
Atunci când nu mai știți ce să faceți cu fricile voastre și ale copiilor, ba chiar înainte de a încerca orice altceva, vă propun această poveste. Vă mai propun să aplecați urechile și la alte povești, atunci când citiți povești copiilor. Lăsați și copilul din voi să le asculte.
Mi se întâmplă adesea să fiu întrebată în mod formal la cabinet dar și în cercul de cunoscuți, cum să mă comport cu copilul meu când se tăvălește pe jos dacă nu primește ce vrea, nu doarme singur, nu mă ascultă, nu-și face lecțiile, nu face ordine, etc.
Ce pot să vă spun este că nu există o rețetă general valabilă. Există patru stiluri parentale pe care le folosim, unul din ele fiind dominant. În funcție de stilul parental folosit, vom obține o reacție diferită de la copil. Dacă reușiți să identificați stilul parental care a dus la acel comportament nedorit și veți utiliza apoi un altul mai adecvat situației, aveți toate șansele să obțineți comportamentul dorit de la copil și să vă simțiți un părinte mai competent.
Venind în întâmpinarea nevoilor părinților, în cadrul cursului „Poți fi un părinte mai bun!” una dintre sesiuni este dedicată acestui subiect. Împreună identificăm și discutăm despre cele mai importante nevoi ale copilului și stilurile parentale de răspuns adaptate la ele. Prezentarea de mai jos vă ajută să vă faceți o idee despre ce vom discuta în cadrul acestei sesiuni:
Dacă admitem că psihoterapia este o relație interumană, în care se comunică verbal și non-verbal, așa cum este de așteptat de la un psiholog, susțin că da, funcționează. Dar dați-mi voie să argumentez. Relațiile interumane sunt expresia nevoii de bază a omului, și anume comunicarea, fără de care nu am fi reușit să străbatem drumul lung al dezvoltării noastre de la omul cavernelor până în prezent. Utilizăm cuvântul în comunicările noastre ca instrument principal. Puterea cuvântului a fost înțeleasă încă din zorii civilizației noastre. Dacă citim una din primele cărți ale omenirii, Biblia, observăm în Geneza, la capitolul unu, Facerea lumii, că Dumnezeu a făcut lumea cu ajutorul cuvântului, „Și a zis Dumnezeu…”. Mai mult decât atât, în cultura tuturor popoarelor există tradiții ce se referă la vindecarea cu ajutorul vrăjilor, farmecelor, descântecelor, care sunt în fapt niște incantații, deci au la bază tot cuvântul.
În zilele noastre trăim de la naștere într-o „baie” de comunicare fără de care nu ne putem dezvolta ca indivizi sociali. Ne umanizăm cu ajutorul cuvântului și ne educăm cu ajutorul lui.
Psihoterapia este o formă de relație mai specială, în care vorbim despre noi și problemele noastre. Cuvântul în „mâna” psihoterapeutului este ca și bisturiul în mâna chirurgului. Din acest motiv psihoterapeuții au un cadru de lucru bine delimitat și structurat, pentru că ne pot „atinge” în ce avem mai intim și mai vulnerabil. Orice comunicare are potențial de a ne ajuta sau de a ne răni. Psihoterapeutul a învățat să folosească instrumentul cuvânt în folosul nostru.
Concluzionând, psihoterapia funcționează în condițiile în care noi o dorim, o solicităm și participăm la construirea unei relații bazate pe încredere.