Gânduri de la clienții mei

La mulți ani, doamna Herczeg! Vă doresc să aveți parte de un An Nou bun, productiv, să fiți sănătoasă, atât dumneavoastră cât și cei pe care îi iubiți, iar binele pe care ni-l faceți nouă, pacienților dumneavoastră să vi se întoarcă înzecit! Sunt recunoscătoare că v-am întâlnit și datorită colaborării cu dumneavoastră pot spune cu zâmbetul pe buze că 2020 a fost cel mai bun an al meu de până acum, pentru că am avut grijă de mine psihic și fizic. Vă mulțumesc pentru îndrumare și mă bucur că m-ați ajutat să scap de ochelarii gri cu care vedeam lumea și să îi înlocuiesc cu unii roz, care mă ajută să văd binele în orice.

Anonim, ianuarie 2021

Dorina mi-a spus odată că dacă ar fi o muscă pe perete, ar putea să identifice multe din situațiile care merită o discuție. Și câteodată mă întreb dacă nu cumva, printr-un soi de magie, reușește asta! Pentru că înțelege mai bine decât mine anumite evenimente prin care am trecut și la care sigur nu a luat parte!
Dorina este tăioasă, dar în același timp transmite o energie pozitivă. Pune multe întrebări, dar oferă și mai multe răspunsuri. Te încuie și te încurcă, dar te face să găsești soluțiile acolo unde nu te gândeai să le cauți. Reușește să găsească o cale spre mintea și sufletul tău, și să te contamineze cu încredere în sine.
Are un real talent de a lucra cu copiii, iar rezultatele sunt vizibile. Dovada este un copil care nu-și mai percepe aura ca fiind întunecată, ci o vede colorată și luminoasă și care mă întreabă zilnic „mergem azi la Dorina?”. Ei bine, nu vom merge zilnic dar îi mulțumesc pentru că ne primește atâta timp cât este nevoie.

Claudia, martie 2015

Am ajuns în cabinetul „Minte și suflet” aproape disperați de situația în care ne aflam cu băiețelul nostru în vârstă de 4 ani. Eram oarecum rezervați de ce înseamnă psihologia și de cum avea să ne ajute în problema noastră. Acolo am fost întâmpinați de doamna Dorina Herczeg și avea să fie prima noastră ședință de terapie. Doamna Dorina Herczeg avea să ne învețe cum să fim „părinți”.
Din primele ședințe de terapie am început să înțelegem că din dragostea pe care i-o purtam fiului nostru, făceam numai greșeli. Finalul fiecărei ședințe de terapie era ca și cum problemele noastre rămâneau în cabinet, eram mai relaxați și cu mintea mai limpede, începusem să înțelegem ce înseamnă terapia psihologică.
Multe persoane din cercul nostru de prieteni nu au fost foarte receptivi de faptul că am apelat la un psiholog, dar avea să ne ajute foarte mult în problema noastră. În curând au început să apară și rezultatele mult așteptate. Cu voința și cu ajutorul doamnei psiholog, am reușit să rezolvăm problema noastră.

Florian, decembrie 2014

Notă: Minte și suflet ® este marcă înregistrată a Dorinei Herczeg.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s