În călătoria noastră prin statutul de părinte, ne gândim că dacă am supraviețuit nopților nedormite din primii ani, crizelor din primele luni de grădiniță și nesfârșitelor teme și meditații din timpul școlii primare și gimnaziale, am scăpat de ce a fost mai greu. Dar există vorba aceea „Copil mic probleme mici, copil mare probleme mari” care ne ajunge chiar în clipele în care visăm să ne luăm o bine meritată vacanță din jobul de părinte, în care ne-am spetit în cei 14 ani de când cu bucurie și naivitate ne-am angajat.
Copilul a devenit puber, reclamă independența în condițiile în care nu este în stare nici să se trezească singur dimineața, uită să se spele pe dinți și refuză cu încăpățânare să-și asume și obligațiile atașate independenței. Pe de altă parte noi nu suntem pregătiți să lăsăm puiul să zboare din cuib, „dacă i se întâmlă ceva?”, „dacă nu ia cele mai bune decizii?”, dacă… Ne este greu să-i lăsăm să suporte consecințele acțiunilor lor și le luăm asupra noastră, uitând că nu vom fi toată viața lângă ei să le suportăm noi în locul lor.
Statutul nostru de părinte protector și care ia decizii pentru copil, peste noapte parcă, este anulat și nu mai este tolerat de copil, ne simțim de parcă ne-am pierde locul de muncă și competențele noastre de părinte cu greu câștigate. Cei mai mulți dintre noi ne repliem și începem să învățăm din nou să fim părinți, de data asta părinți de adolescenți. Pentru cei dispuși să se reinventeze ca părinți am gândit activitatea de mai jos, o activitate care face parte din seria „Poți fi un părinte mai bun!”.
Și nu uitați, nu este nevoie să fim părinți perfecți, ci doar suficient de buni.
Minte și suflet ® 